Maestrie și Precizie în Protetică Dentară

Protetica dentară constă în refacerea dinților cu ajutorul lucrărilor fixe: fațete, coroane și punți dentare, precum și a lucrărilor mobile sau mobilizabile: proteze totale sau parțiale, proteze scheletate cu sisteme speciale,proteze pe implanturi. Însă protetica dentară nu înseamnă doar estetică; este, de asemenea, necesară și reconstrucția funcțională a danturii.

Atunci când dinții sunt afectați de carii în proporție mai mare de 50%, trebuie protejați cu ajutorul coroanelor dentare.

De asemenea, când lipsește un dinte pe arcadă și spațiul gol e mărginit de dinți ce nu sunt integri se recurge la o punte. Se îmbracă dinții alăturați și se înlocuiește spațiul edentat cu o coroană care să refacă funcționalitatea și fizionomia pierdute. În cazul în care dinții vecini sunt integri, se recurge la implantul dentar pentru refacerea arcadei incomplete.

Atunci când pacientul pierde un număr mai mare de dinți, și din diverse motive aceștia nu pot fi înlocuiți prin lucrări fixe, se recurge la lucrări protetice mobile, proteze ce trebuiesc îndepărtate după fiecare masă pentru igienizare.

Pacienții care obișnuiesc să-și scrâșnească dinții ori cei care au o dentiție supusă unei eroziuni agresive, pot avea probleme serioase cu deterioararea danturii. În acest caz, coroanele dentare sunt o soluție perfectă pentru restaurarea dinților afectați.

Mulțumită tehnologiei în continuă dezvoltare, există mai multe tipuri de coroane dentare, în funcție de materialul sau materialele din care sunt confecționate: metal, ceramică susținută cu metal sau zirconiu, compozit și integral ceramică.

Coroanele din ceramică pe metal sunt mai dure decât cele total ceramice, însă mai puțin estetice decât cele pe suport de zirconiu sau integral ceramice. Motivul este reprezentat de metalul folosit ca suport care transpare prin stratul de ceramică .

Coroanele ceramice pe suport de zirconiu sunt mai dure decât cele integral ceramice, prezintă o calitate estetică foarte bună și nu există alergii la acest tip de material.

Coroanele dentare total ceramice oferă un efect estetic excelent, fiind mai apropiate de culoarea dinților naturali. Rezistența lor este mai mică decât a coroanelor metalo-ceramice, însă sunt o alegere foarte bună pentru dinții frontali, unde efectul estetic este foarte important și presiunile masticatorii sunt mai reduse.

Pentru a reface parțial estetica arcadei dentare pe perioada confecționării lucrării definitive, se utilizează coroanele provizorii, realizate în general din materiale plastice (gen acrilat).

 

      Tehnologia digitală în tehnica dentară aduce precizie, eficiență, calitate și scade  timpul tratamentelor. Restaurările dentare sunt mai exacte, mai rapide și mai estetice cu ajutorul sistemului CAD-CAM,pe înțelesul tuturor aceasta tehnică este reprezentată de  modelarea și fabricarea asistată de calculator.

      Scanarea(amprentarea) este tot digitală, deci practic toate etapele lucrărilor de laborator sunt realizate cu ajutorul tehnologiei digitale. Rezultatul este foarte  estetic și asemănător dinților naturali, cu o rezistență sporită și personalizată.

       Calitatea, rezistența si estetica restaurărilor dentare realizate cu ajutorul tehnologiei digitale sunt mult superioare celor realizate prin tehnica clasică, iar timpul de executare este mult redus.

       Acest proces este realizat cu ajutorul scannerului Primescan ,prezent în clinica noastră ,prin folosirea acestuia avem numeroase avantaje precum : 

 

Pentru următoarea etapă, Clinica dentară doctor Eftimie dispune de mașina de frezat inLab MC XL ,  cu ajutorul căreia se frezează și șlefuiește , cu viteză și precizie ,materialul din care se formează coroana propriu zisă.

În ultima etapă de formare a coroanelor avem cuptorul de sinterizare şi glazurare pentru zirconiu și ceramică, care este cel mai mic și cel mai rapid cuptor de sinterizare pe piață , poate sinteriza o coroană în mod tipic de  10-15 minute.  Avantajele lucrărilor de  zirconiu full integral poate fi astfel utilizată pentru tratamentul în cabinetul stomatologic. În cazul în care este necesar, o glazură poate fi aplicată în doar câteva minute, restaurarea fiind gata și coroana poate fi montată  pacientului.